Daca stau sa ma gandesc, nu mai stiu cum “miroase” Craciunul. In ultima vreme s-a cam dus pe apa sambetei tot! Nu tu zapada, nu tu spirit de sarbatori, nu tu dragoste..nimic nimic! Acum, a devenit asa un concurs de mancat. Toti spun ca de Craciun stau cu familiile. Eu cred eu nici nu au timp sa ii vada pe ceilalti, sunt prea ocupati cu sarmalele. Si se fac pregatiri cu o luna inainte..da-i si fa cozonaci, taie bietu porc (ca sa aiba ceilalti ce manca), sarmale, carnati si alte “delicatese”. Un roman adevarat are de toate pe masa de Craciun. Un roman adevarat va baga in el ca porcu, ajungand apoi la spital. Un roman adevarat nu stie exact ce inseamna Craciunul. Un roman adevarat asculta manele la maxim si isi baga ceva daca vecinu da muzica mai tare. Si lista poate continua…

Cand zapada in frunze coboara
Copacul spune printr-un oftat
A mai trecut o toamna
Singur astept, ma las inghetat

Caci ninge iar cu stropi seci de ger
Acoperind cadavre de flori
Si ninge iar cu lacrimi din cer
Pe sufletul meu cad fiori

Imi ramane numai visul
In el am sa ma cufund
Si de am sa ating abisul
Vreau sa ma sting cantand

Pe chip iti adie amintiri din trecut
Tot ce ai avut in suflet demult
Cand linistea era doar o umbra in noapte
Si visele-ti pareau desarte

Valuri de timp ce varsa uitare
Astern cu o ultima suflare
Ziduri de ceata prin care ai sa treci
Cum prin copaci trec stropi de ploaie reci

Trenul acesta te poarta prin toamna viselor tale
Picteaza in gand amintiri ce sunt doar triste petale
Si cand se opreste in garile pustii
Nu uita de garile ce vor veni

Mereu aud persoane mai mari decat mine spunand :”ba, anii de liceu sunt cei mai frumosi”. Mereu imi scapa cate un cuvant urat printre dinti. Mereu ma intreb: cui ii place sa primeasca teme si sa se trezeasca devreme?
Dar nu mereu spun STOP! INVENTAR DE AMINTIRI!…Nu mereu stau sa ma gandesc la tot ce a fost..Primul an, prima zi, prima nota proasta, primul chiul.
Rand pe rand am descoperit prieteni printre simplii colegi, am ras, am plans, am facut doar ce am vrut, m-am certat cu profii, am regretat, am sperat, am cantat, am iubit…Da, am iubit si nu am stiu mereu cum sa o arat, am fost dezamagita, am renuntat. Mi-am dat seama ca pot face 1000 de lucruri, am avut 1000 de vise, am iubbit iar, de 1000 de ori mai mult. Mi-am invins temerile, am alergat spre fericire, fericirea de a fi adolescent, de a fi liber. Am crezut ca sunt centrul Pamantului, m-am simtit speciala, am TRAIT!!!
Apoi, am observat ca nisipul clepsidrei aproape s-a scurs si ca au ramas doar cateva firicele…Amintirea clipelor trecute va ramane intiparita in cartea memoriilor mele. Deci, pe langa multimea de teme m-am ales si cu o multime de pagini, pagini incarcate cu amintiri. Amintiri de ieri, pastrate nu pentru azi, ci pentru maine…
Firele de nisip s-au risipit, soneria a sunat pentru ultima data…si totul a luat sfarsit.

Dupa o noapte linistita si un somn bun, alarma suna…Azi e ziua cea mare! Vineri, 24 iulie…Festivalul “Sighisoara Medievala” incepe. Daca nu ai fost pana acum acolo, suna si fa o rezervare pentru la anu!
Pe peronul garii, veselie, oameni multi, toti echipati, cu rucsace imense, corturi, saci de dormit, chitare si nu in ultimul rand un chef mare de distractie.
Trenul apare, iute, dar plin ochi..Neavand locuri, te asezi pe culoar, si astepti cu nerabdare sa treaca cele 5 ore pe care le faci din Ploiesti pana in Sighi. Stai la geam, privesti absent, asculti muzica, iti amintesti, canti, razi, vorbesti…timpul trece si hop! ai ajuns.
O harta mototolita iti arata drumul catre camping. Putin dezorientat, o intorci pe toate partile cautand strada aia..Mergi, obosit, dar totusi fericit ca ai ajuns. Campingul se prezinta bine, oameni multi, o mare de culori…corturi mici, mari, verzi, albastre, rosii, maro.. Iti cauti un loc de campare, apoi, dupa ce ai instalat cortul te pui la o cantare sub un copac. Insa, imediat te zdrobeste virusul care a cuprins planeta, virusul care macina incet dar sigur : COCALARUL…Cocalarii care vin la Sighisoara pentru ca “e cul, sa mor” sau doar pentru a-si etala masinile in fata “rockerilor jegosi”. Cu muzica bubuind in boxe, incet , dar sigur se indreapta de la house spre manea. Esti fericit ca a venit seara si trebuie sa pleci sa hoinaresti. Te enerveaza putin, putin mai mult ce-i drept, proasta organizare a evenimentului din cauza careia tocmai ai pierdut concertul Trooper. Esti usor dezamagit ca nu vei mai putea urla “strang in suflet doar priviri” sau “Oare tu stii Lacrima ce cade va muri in zori Timpul isi asterne riduri peste noi”.
Iti faci cativa amici cu care imparti dezamagirea si incerci sa alungi gandurile rele, incerci sa te bucuri de Sighisoara. Intalnesti amici cu care poti scoate o cantare intr-un parc dragut, pe unde mai trec din cand in cand cocalari ce isi dau coate.
Apoi, pe masura ce entuziasmul iti revine, mergi spre cetate. Dealul cetatii rasuna a cantec, a chitare usorr dezacordate sau a voci incalzite cu tarie. Insa, incepi sa te simti in largul tau. Si iar iti iei chitara si canti.
Dimineata, in camping lumea doarme. Te asezi la o discutie in care mai intervin altii care impart aceleasi idei cu tine. Te alegi si cu bezele si prajituri de casa, apoi mergi catre cortul tau, unde vei dormi cateva ore.
Caldura de a doua zi te copleseste, asculti muzica sub copacul tau, mai canti, glumesti, te bucuri de mini-vacanta. Incepi chiar sa te obisnuiesti cu cocalarii din camping. Nu iti mai pasa. Pentru ca un nou grup tocmai campeaza. Tot ei, isi scot chitarele si canta la unison “Andrii Popa”. Te bucuri de cantarile celor 30 si curand vrei sa li te alaturi.Timid, te indrepti spre locul petrecerii si incepi sa canti. La urma urmei, muzica ne uneste. Cineva te zareste si iti ofera ceva de baut. Apoi, prinzi curaj si canti mai tare. Incepi sa observi ca toti canta, unii cu voci bune unii cu vointa. Si, realizezi ca spiritul Sighisoarei nu s-a pierdut. Desi in ultima vreme este vizitata de tot felul de personaje, ceva-ul acela care te face sa te gandesti cu drag la ea nu s-a pierdut.
Seara te grabesti sa ajungi la magazin sa iti cumperi ceva bautura si apoi dai buzna in cetate. Strazile pline te pot obosi putin, pe scena desfasurandu-se “scenete” medievale. Faci ce faci, insa Dealul Cetatii te atrage din nou catre sine. Si asa ajungi acolo si incepi sa faci ce iti place mai mult: sa canti. Si observi ca incep sa cante cu tine oameni pe care nu ii cunosti, oameni carora le place cum canti, oameni care traiesc muzica. Putin ametit de la bautura, pleci acasa dimineata, cu zambetul pe buze si cu gandul la urmatoarea seara…
Spritul Sighisoarei se afla in fiecare persoana care asteapta cu nerabdare acele trei zile, care ramane mereu impresionat de simplitatea ei, care crede ca “nu ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit” .