Oficial, s-a terminat… odată cu liceul s-a dus si grupul de folk, cel puţin ne-am dus cei de-a 12a. Au trecut doar doi ani, dar simt că vă cunosc de o viaţă. Toate amintirile pe care merită să le păstrez în siguranţă au legătură cu voi… Râsete, certuri, lacrimi, emoţii, muzică, glume, locuri, concursuri, dezamăgiri, iluzii, planuri, pe toate le-am bifat în aceşti doi ani.
Câteodată regret că nu am apucat să luam locul 1 la unul din cele trei concursuri naţionale. Dar, ştiu că nici nu am pierdut. NU! Am câştigat atâtea momente frumoase pe care nu le vom uita prea curând. Băi!!! Chiar am făcut tot felul de tâmpenii pe care nu credeam că le voi face.
Multumesc pentru tot!!! Aţi fost nişte “folkişti fără bani de limonadă” pe cinste. Şi să nu uit de cel care ne-a adus împreună : domnul profesor Iulian Anghel. Mulţumesc pentru tot ce ne-aţi învăţat, mulţumesc pentru că ne-aţi fost prieten si partener de glume. Multumesc pentru că nu ne-aţi bătut cu biciul cum ne-aţi promis ):)):)).
Mulţumesc mamei că a crezut în mine… Şi, nu în ultimul rând, mulţumesc Anăăăăăăăă că ai avut tu geniala idee să ne înscriem la folk >:d:d< deşi eşti văcuţă în timpul liber, te iubesc mult ! na! am spus-o …..

Iubirea… ai reuşit vreodată sa scrii pe o foaie o definiţie pentru acest – să ii spunem – sentiment? Personal, nu cred că este un sentiment, ci mai degrabă acel “ceva” ce zace în noi de la început, acel “ceva” care uneşte, înfrumuseţează, înnobilează chiar.
Iubirea implică toate sentimentele care ne fac sa ne simţim vii, care ne diferenţiază de alte specii. Şi, cum spune melodia, “nimeni n-o să îti explice ce e dragostea”. Pentru că, poveştile sunt frumoase, dar experienţa proprie este unică.
Da, “suntem ceea ce iubim”… sunt oameni curajoşi, care caută să afle iubirea chiar şi după ce au fost dezamăgiţi. Sunt oameni laşi, care se cufundă in ranchiune şi renunţă. Sunt oameni indiferenţi…
Aleg să fiu curajoasă, să am incredere în sufletul meu, să îi dăruiesc libertatea de a iubi.

O nouă zi, noi planuri aşteaptă să fie conturate. Plănuim tot cu meticulozitate fiecare eveniment. Şi când dăm greş, o luăm de la capăt. Credem cu tărie că ne putem “modela dupa cum vrem viaţa”. Uităm insa, că peste noi, peste timp, peste adevăr şi minciuna rămane pe veci Destinul.
Nu cunosc o definiţie exactă a lui, dar ştiu că este cel care scrie pentru fiecare pagini, pagini unde se întâlnesc trecutul, prezentul şi viitorul. Şi, rândurile scrise, nu se pot şterge, paginile nu se pot rupe. Astfel timpul trece şi adună litere în Cartea Destinului.
“Carpe diem!”, “Sieze the day!”, “Traieste clipa!”…. Consider că trebuie să ne aruncăm in aventura libertăţii, dar important este ca la sfârşitul zilei să avem iar şansa “să citim” rândurile paginilor noastre. Să nu uităm, totuşi, că “suntem actori pe scena vieţii”.

Zace-n noi pustiul rece-al iernilor trecute
Si gandul meu strabate mari si nori si stele mute
Si cand se-aseaza pe pamant zdrobeste flori albastre
Si iar porneste-o ploaie grea pe sufletele noastre.

Si parca de un veac singuratatea ne patrunde
O simt in fiecare zi mai rece, e oriunde
Pe tine te-a ascuns de tot sub aripa ei neagra
Si nu permite nimanui nicicand ca sa te vada.

In mine zac pacate ce ard apoi in mii de soapte
Cand nu ne iarta timpul, timpul rau
Si ploaia asta veche ce tot cade, ce tot cade-n noapte
Picteaza pe fereastra chipul tau.

Dar, te rog din departari sa imi trimiti cuvantul
Si daca vrei sa stii de mine, intreaba vantul
Arunca-n Soare si-n ninsori cu valuri de iubire
Caci prin razele din zori se varsa peste mine.

Si voi culege de pe camp acele flori albastre,
Ce le purtam de-atata timp in sufletele noastre.
Si-n noptile tarzii de mai cununa-ti impletesc
Si vreau sa iti spuna ea mereu cat te iubesc.

Da, azi sunt tristă, melancolică, irascibilă, stresată, dar peste toate… apasă “greu ca pietrele de moară” durerea. Mă doare sufletul, îl simt cum se împarte în bucăţele mici, cum se topeşte, cum se zvârcoleşte ca un peşte pe uscat.
Poate există leac pentru orice, pentru o migrenă sau pentru o durere abdominala, pentru o arsură sau pentru o fractură. Dar, când arde sufletul în mine, arde cu putere, atât de intens încat pot simţi fiecare flacără cum ma seacă pe dinăuntru, când cenuşa fierbinte e împrăştiată de vânt… atunci, atunci ştiu că sunt gol, că nu mai am nimic.
Timpul îşi întinde mrejele şi adună cumva toată cenuşa purtată de vânt prin orizonturi pustii. Apoi, cu dibăcie ţese firele de scrum, dându-le aspectul unei bucăţi de material cârpite de prea multe ori. Şi, cu o ultimă suflare, varsă asupra ei puterea de a renaşte.
Astfel, sufletul meu ia fiinţa din propria cenuşă, se ridică mândru şi voios, ca o Pasăre Phoenix, gata să o ia de la capăt. Dar, cum materialul cârpit rămane întotdeauna cu semne, sufletul meu va avea veşnic cicatrici. Cicatrici care nu mai dor, nu mai ard, nu se mai zvârcolesc, dar care există.

De fapt, de ce ne-am certat? Şi ce anume ne-a făcut să uităm de tot? De toate zâmbetele şi de toate momentele fericite, de toate certurile şi de toate răbufnirile, de toate secretele şi peste toate… am uitat de noi. Am uitat că am promis, am promis că vom fi prieteni pe veci, că , la final.. vom rămâne impreună.
Şi, uite aşa, timpul şi-a spus cuvântul şi prietenii de alta dată trec acum unul pe lângă celalalt. Cine îi vede şi nu îi cunoaşte, nu ar bănui măcar că a existat cândva o prietenie……

;

Daca stau sa ma gandesc, nu mai stiu cum “miroase” Craciunul. In ultima vreme s-a cam dus pe apa sambetei tot! Nu tu zapada, nu tu spirit de sarbatori, nu tu dragoste..nimic nimic! Acum, a devenit asa un concurs de mancat. Toti spun ca de Craciun stau cu familiile. Eu cred eu nici nu au timp sa ii vada pe ceilalti, sunt prea ocupati cu sarmalele. Si se fac pregatiri cu o luna inainte..da-i si fa cozonaci, taie bietu porc (ca sa aiba ceilalti ce manca), sarmale, carnati si alte “delicatese”. Un roman adevarat are de toate pe masa de Craciun. Un roman adevarat va baga in el ca porcu, ajungand apoi la spital. Un roman adevarat nu stie exact ce inseamna Craciunul. Un roman adevarat asculta manele la maxim si isi baga ceva daca vecinu da muzica mai tare. Si lista poate continua…

Cand zapada in frunze coboara
Copacul spune printr-un oftat
A mai trecut o toamna
Singur astept, ma las inghetat

Caci ninge iar cu stropi seci de ger
Acoperind cadavre de flori
Si ninge iar cu lacrimi din cer
Pe sufletul meu cad fiori

Imi ramane numai visul
In el am sa ma cufund
Si de am sa ating abisul
Vreau sa ma sting cantand

Pe chip iti adie amintiri din trecut
Tot ce ai avut in suflet demult
Cand linistea era doar o umbra in noapte
Si visele-ti pareau desarte

Valuri de timp ce varsa uitare
Astern cu o ultima suflare
Ziduri de ceata prin care ai sa treci
Cum prin copaci trec stropi de ploaie reci

Trenul acesta te poarta prin toamna viselor tale
Picteaza in gand amintiri ce sunt doar triste petale
Si cand se opreste in garile pustii
Nu uita de garile ce vor veni

Mereu aud persoane mai mari decat mine spunand :”ba, anii de liceu sunt cei mai frumosi”. Mereu imi scapa cate un cuvant urat printre dinti. Mereu ma intreb: cui ii place sa primeasca teme si sa se trezeasca devreme?
Dar nu mereu spun STOP! INVENTAR DE AMINTIRI!…Nu mereu stau sa ma gandesc la tot ce a fost..Primul an, prima zi, prima nota proasta, primul chiul.
Rand pe rand am descoperit prieteni printre simplii colegi, am ras, am plans, am facut doar ce am vrut, m-am certat cu profii, am regretat, am sperat, am cantat, am iubit…Da, am iubit si nu am stiu mereu cum sa o arat, am fost dezamagita, am renuntat. Mi-am dat seama ca pot face 1000 de lucruri, am avut 1000 de vise, am iubbit iar, de 1000 de ori mai mult. Mi-am invins temerile, am alergat spre fericire, fericirea de a fi adolescent, de a fi liber. Am crezut ca sunt centrul Pamantului, m-am simtit speciala, am TRAIT!!!
Apoi, am observat ca nisipul clepsidrei aproape s-a scurs si ca au ramas doar cateva firicele…Amintirea clipelor trecute va ramane intiparita in cartea memoriilor mele. Deci, pe langa multimea de teme m-am ales si cu o multime de pagini, pagini incarcate cu amintiri. Amintiri de ieri, pastrate nu pentru azi, ci pentru maine…
Firele de nisip s-au risipit, soneria a sunat pentru ultima data…si totul a luat sfarsit.