Zace-n noi pustiul rece-al iernilor trecute
Si gandul meu strabate mari si nori si stele mute
Si cand se-aseaza pe pamant zdrobeste flori albastre
Si iar porneste-o ploaie grea pe sufletele noastre.
Si parca de un veac singuratatea ne patrunde
O simt in fiecare zi mai rece, e oriunde
Pe tine te-a ascuns de tot sub aripa ei neagra
Si nu permite nimanui nicicand ca sa te vada.
In mine zac pacate ce ard apoi in mii de soapte
Cand nu ne iarta timpul, timpul rau
Si ploaia asta veche ce tot cade, ce tot cade-n noapte
Picteaza pe fereastra chipul tau.
Dar, te rog din departari sa imi trimiti cuvantul
Si daca vrei sa stii de mine, intreaba vantul
Arunca-n Soare si-n ninsori cu valuri de iubire
Caci prin razele din zori se varsa peste mine.
Si voi culege de pe camp acele flori albastre,
Ce le purtam de-atata timp in sufletele noastre.
Si-n noptile tarzii de mai cununa-ti impletesc
Si vreau sa iti spuna ea mereu cat te iubesc.
